Interferența dintre dansurile populare maghiare și românești în zona folclorică Ghimeș

Această lucrare dedic semenilor mei – OAMENII. Ca copilul să devină OM are nevoie de cunoaşterea şi recunoaşterea acelor norme şi legi nescrise care au funcţionat în oricare sat din trecut. În oricare sat de pe Câmpia Transilvaniei sau din Bucovina găsim exemple frumoase la întrebarea: Cum funcţionează acest sistem? Trebuie trăit între oameni simpli şi trebuie înţeles modul de gândire al lor, acest mod de gândire şi de comportament (şi temperamentul) trebuie transpus în societate şi valorificat

În primul rând se pune problema să creştem oameni, nu etnii. Cel mai frumos exemplu l-am văzut la Trei Fântâni (valea Bicăjelului) când Românul l-a salutat în ungureşte pe Maghiar, iar acesta i-a răspuns pe româneşte. Era ceva absolut normal, natural, democratic dacă vrem. Pe vremea aceea (1996) am observat acest lucru şi mi-a “crescut” inima.

Varianta integrală a lucrării poate fii lecturat accesând fișierul de mai jos în format pdf.